hemoglobină sf [At: ENC. ROM. / V: em~ / E: fr hémoglobine] 1 Substanță organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roșii și care, prin proprietatea sa de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, are rol în procesul respirator, răspândind în corp oxigenul inspirat. 2 (Cmr) Medicament feruginos extras din globulele roșii, cu care se tratează anemia.

HEMOGLOBINĂ, hemaglobine,^[1] s. f. Substanță albuminoidă, feruginoasă, constituind materia colorantă a globulelor roșii din sîngele vertebratelor și îndeplinind funcția de a transporta în celulele organismului oxigenul inspirat. Hemoglobina are proprietatea de a fixa ușor oxigenul și de a-l pune tot atît de ușor în libertate. ANATOMIA 32.

HEMOGLOBINĂ s.f. Substanță albuminoidă care formează materia colorantă roșie a sîngelui și are rolul de a răspîndi în corp oxigenul inspirat. [< fr. hémoglobine, cf. gr. haima – sînge, lat. globus – glob].

HEMOGLOBINĂ s. f. pigment protidic roșu din sânge, având rolul de a răspândi în corp oxigenul inspirat. (< fr. hémoglobine)

HEMOGLOBINĂ f. Pigment de culoare roșie care intră în componența sângelui la vertebrate, având funcția de a răspândi în corp oxigenul inspirat. [G.-D. hemoglobinei; Sil. -mo-glo-] /<fr. hémoglobine

hemoglobină (desp. -mo-glo-) s. f., g.-d. art. hemoglobinei

hemoglobină (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. hemoglobinei

hemoglobină s. f. (sil. -glo-), g.-d. art. hemoglobinei

HEMOGLOBÍNĂ (< fr. {i}; {s} hemo- + gr. globus „sferă”) s. f. Pigment organic de culoare roșie conținut în globulele roșii; datorită proprietății sale de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, creând compuși reversibili, are rol în respirație, transportând oxigenul de la plămân la țesuturi și vehiculând în sens invers dioxidul de carbon. Unele boli ale sângelui (anemii) sunt condiționate de modificări structurale ale h., care pot fi și ereditare.