heméĭ (Mold.), haméĭ (Munt.) și hăméĭ (Trans.) m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca substanță (vsl. hŭmelĭ [de orig. finică], rus. hmĕlĭ, rut. hmilĭ, pol. chmiel, bg. hmel; ung. komló, ngr. huméli, turc. hemil; mlat. humulus). O plantă agățătoare ale căreĭ florĭ amare se întrebuințează la facerea beriĭ, ĭar în med. ca tonic, amar, depurativ, antiscorbutic, antiscrofulos ș. a. (húmulus lúpulus). V. lupulină.