2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

hecelă sf [At: PAMFILE, I. C. 207 / V: hehel sn, hehe~ / Pl: ~le / E: mg ecselö] (Trs) Darac.

hécelă f., pl. e (ung. ecselö, d. germ. hechel). Trans. Raghilă saŭ darac. – Și héĭhel n., pl. e (Ml.). V. BSG. 1933, 322.

hecela vt [At: DA ms / V: hehe~ / Pzi: ~lez / E: hecelă] A dărăci.

heceléz v. tr. Trans. Descurc cu hecela.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele

hécelă s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÉCELĂ s. v. darac, dărăcitor, scărmănătoare.

hecelă s. v. DARAC. DĂRĂCITOR. SCĂRMĂNĂTOARE.

HECELÁ vb. v. dărăci, pieptăna, scărmăna.

hecela vb. v. DĂRĂCI. PIEPTĂNA. SCĂRMĂNA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hecélă (hécele), s. f. – Darac, scărmănătoare. – Var. hehelă. Mag. ecselö sau héhél, din germ. Hechel (Cihac, II, 505). – Der. hecela (var. hehela), vb. (a dărăci).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hécelă, hecele, s.f. – (reg.) Perie, darac: „De ți-a fi bărbatul drag, / Pune-i hecela sub cap” (Bilțiu, 1990: 105; Lăpuș). – Din magh. ecselö (DER, DEX, MDA) < germ. Hechel „darac” (Cihac, cf. DER; Scriban).

hécelă, -e, s.f. – Perie, darac: „De ți-a fi bărbatul drag, / Pune-i hecela sub cap” (Bilțiu 1990: 105; Lăpuș). – Din germ. Hechel „darac”.

Intrare: hecelă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hecelă
  • hecela
plural
  • hecele
  • hecelele
genitiv-dativ singular
  • hecele
  • hecelei
plural
  • hecele
  • hecelelor
vocativ singular
plural
Intrare: hecela
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hecela
  • hecelare
  • hecelat
  • hecelatu‑
  • hecelând
  • hecelându‑
singular plural
  • hecelea
  • hecelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hecelez
(să)
  • hecelez
  • hecelam
  • hecelai
  • hecelasem
a II-a (tu)
  • hecelezi
(să)
  • hecelezi
  • hecelai
  • hecelași
  • hecelaseși
a III-a (el, ea)
  • hecelea
(să)
  • heceleze
  • hecela
  • hecelă
  • hecelase
plural I (noi)
  • hecelăm
(să)
  • hecelăm
  • hecelam
  • hecelarăm
  • hecelaserăm
  • hecelasem
a II-a (voi)
  • hecelați
(să)
  • hecelați
  • hecelați
  • hecelarăți
  • hecelaserăți
  • hecelaseți
a III-a (ei, ele)
  • hecelea
(să)
  • heceleze
  • hecelau
  • hecela
  • hecelaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hecelă

etimologie: