HARTAN, hartane, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Bucată mare de carne; halcă. Visă că trăgea dintr-un hartan gustos, fript pe-o varză aromitoare. PAS, Z. IV 129. Umple un ulcior cu mied, adaugă ș-un hartan de friptură, și du-te de vezi ce mai fac slujitorii crăiești. SADOVEANU, N. P. 333. Adăugînd îndată un foc năprasnic, căruia Bîrlădeanu îi înfățișă un hartan de berbece în țiglă... viața păru iarăși bună. id. Z. C. 185. 2. Zdreanță, ruptură. Și-l înhăța de hartanele zăbunului. DELAVRANCEA, la TDRG. – Pl. și: hartanuri (CAMILAR, N. I 273). – Variantă: hărtan (POPA, V. 85, VLAHUȚĂ, O. A. 283) s. n.