Definiția cu ID-ul 910809:

Explicative DEX

HAREM, haremuri, s. n. Totalitatea cadînelor unui mahomedan poligam. V. serai. Unde Bîcul Se răstea, Haremul Se speria, Cadînimea ( = cadînele) Leșina. TEODORESCU, P. P. 607. ♦ Parte a casei în care locuiesc aceste cadîne. Se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un harem. ALECSANDRI, T. I 203. Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadîne, în harem. RUSSO, O. 36. (Glumeț, la păsări) Cîte un cocoș pintenat, suit pe roata cîrmei, cu ochii la harem, trîmbițează bătînd falnic din aripi și salută în fiecare zi răsăritul soarelui la orizontul mării. BART, E. 331.