HARAC subst.; cf. și ung. harag „mînie”. 1. Harag (Isp IV¹); Haraga, Luca (16 A IV 169); – Lupu zis Scripcă (Sd XIX 30); – pitărel (16 A III 466); – țig. (Sd XI); Haragea și Haraguță (Tel 58). 2. + -aș, -el: Haragășăii s. (BCI VII 55), și nazalizat: Harangășăii s. (ib.) 3. Cf. Harangus, Ion, act. Hărăgae, Cr. 1618 (D Gorj).