hamza sf [At: POLIZU / V: hămzea / Pl: ~le / E: nct] (Mov; reg) Scoc.

hamza f. Mold. scocul morii. [Origină necunoscută].

hamzá f. (turc.). Mold. Conductu care duce apa pe roata moriĭ (scoc).

hămzea sf vz hamza

hamza, hamzale, s.f. (reg.; la moară) scoc.

HAMZA. I. 1.- (Olt; 16 A I 250; 17 B 1 53 etc.); pren. (Pom; P⁴); nume în familii boierești, la noi adus probabil de albanezi, care l-au adoptat din sec. al XV-lea. Un Hamza „mare ban al Jiului și al Craiovei”, (16 B II 92) în 1531-1532; Hamza Turcul (16 B III 290); – zis Hamzea (17 B II 170). 2. Hamze Roman (16 A III 2); 3. Hamzu (Jiul ard); -cu (Sur VI; Sd VI 470). II. Fără aspirație 1. Amza Jianu; – C. 2. Amzuca (Sd XXII). 3. Amzuica, A. (T- Jiu). 4. Amzul/escu -oiu (AO IX 454). 5. Amz/oiu, -escu, -uță (Tel 58). 6. Cf. cu epenteză: Amuz/a, -escu (ib). 7. Muză b. (Moț).