HALBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

halbă sf [At: CARAGIALE, M. 97 / V: (reg) hoa~, hol~ / Pl: ~be / E: ger Halbe] 1 Pahar de bere de o jumătate de litru Cf țap. 2 (Reg; îf hoa~, hol~) Sticlă.

hâlbe sfp [At: ȘEZ. III, 15 / V: hel~ / E: nct] (Trs; Buc) Spălătură de vase cu care se hrănesc porcii Cf lături.

helbe sf vz hâlbe

hoalbă sf vz halbă

holbă sf vz halbă

olbă^[1] sf vz halbă

*HALBĂ (pl. -be) sf. 🏺 Pahar de bere de o jumătate de litru (🖼 2503): i-a zis o vorbă toarte proastă și i-a turnat o ~ în cap (car.) [germ. Halbe].

HALBĂ, halbe, s. f. Pahar special pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitate de bere dintr-un astfel de pahar. – Din germ. Halbe.

HALBĂ, halbe, s. f. Pahar special cu o capacitate de o jumătate de litru, din care se bea bere; p. ext. cantitatea de bere dintr-un astfel de pahar. În fața lor, la o masă lungă, acoperită c-un postav verde pătat de cerneală, pe care se cunoșteau urmele halbelor de bere, Iurașcu... făcea corecturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. Am două halbe și un corn... plătește tu. CARAGIALE, O. II 194.

HALBĂ s.f. Pahar cu o capacitate de o jumătate de litru; (p. ext.) cantitatea de lichid care încape într-un astfel de pahar. [< germ. Halbe].

HALBĂ s. f. pahar de o jumătate de litru; cantitatea de lichid conținută. (< germ. Halbe)

HALBĂ ~e f. 1) Cană specială (de o jumătate sau de un sfert de litru) din care se bea bere. 2) Cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. /<germ. Halbe

halbă f. o jumătate litru (de bere): o halbă de bere. ISP. [Nemț. HALBE; termen introdus de chelnerii austriaci (v. chelner și țal)].

*hálbă f., pl. e (germ. ein halbes [liter], jumătate [de litru]. Cp. cu pol 1). Mare pahar de bere de vre-o jumătate de litru. Conținutu luĭ: a bea o halbă.

hîlbe f.pl. și hîlburĭ n. pl. (cp. cu bolbotină, ca hoștină-boștină, hîltîcîĭ-bîltîcîĭ ș. a.). Nord. Lătúrĭ, zoĭ: Spală-țĭ, mamă, blidele Și dă mîndreĭ hîlbele (Șez. 31, 106). – În Trans. și hîlbăríĭ: Să-șĭ otrăvească trupu cu hîlbăriile lor drăceștĭ (adică cu „rachiu Jidanilor”. Rebr. 1, 30).

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

halbă (halbe), s. f. – Pahar de bere cu capacitatea de o jumătate de litru. Germ. Halbe (Borcea 192). Este dublet al lui olbă, s. f. (Banat, flacon, sticlă).

hîlbe s. f. pl. – (Trans., Bucov.) Lături, zoaie. Origine expresivă, ca în rădăcina bîlb-. – Der. hîlbări, vb. (a se bălăci); hîlboană, s. f. (vîrtej), cf. bulboană; var. hîlboacă, cf. bolboacă și slov. chlboky, din sl. glǫbŭkŭ „profund”, de unde provin și toponimele Glîmbocata, Hliboca, Hîlboca, etc.; hîlbărie, s. f. (poțiune, leac), cuvînt rar, folosit de Rebreanu.

HALBE [hálbə], Max (1865-1944), scriitor german. Influențat de Ibsen, a scris drame naturaliste cu elemente romantice, denunțând cu violență prejudecățile sociale („Maica glie”, „Dezghețul”, „Cei fără țară”) și psihologice („Tinerețe”). Romane cu caracter autobiografic („Brazdă și destin”, „Fapta lui Dietrich Stobäus”).

halbă, halbe s. f. (deț.) țigară fumată pe jumătate.

HALBĂ s. (reg.) crighel. (A băut o ~ de bere.)

HÂLBE s. pl. v. lături, spălătură, zoaie.

HALBĂ s. (reg.) crighel. (A băut o ~ de bere.)

hîlbe s. pl. v. LĂTURI. SPĂLĂTURĂ. ZOAIE.

halbe s.f. pl. (reg.) rămășiță de mâncare; lături.

hấlbe, s.f., pl. (reg.) Resturi alimentare ce rămân de la masă; în amestec cu apă (= lătúri), se dau la animale: „Cu hâlbele de pă masă” (Papahagi, 1925: 207). (Trans., Maram., Bucov.). – Et. nec. (MDA); creație expresivă, cf. rad. bâlb- (DER).

hâlbe, s.f., pl. – (reg.) Resturi alimentare ce rămân de la masă. În amestec cu apă (= lături), se dau la animale: „Cu hâlbele de pă masă” (Papahagi, 1925: 207). (Trans., Maram., Bucov.). – Et. nec. (MDA); creație expresivă, cf. rad. bâlb- (DER).

hâlbe, s.f., pl. – (la pl.) Resturi alimentare ce rămân de la masă. În amestec cu apă (lături), se dau la animale: „Cu hâlbele de pă masă” (Papahagi 1925: 207). Termenul circulă în Transilvania și Bucovina. – Et. nec. (MDA).