găitán n., pl. e și (Al.) urĭ (turc. ghaĭtan, kaĭtan, ngr. gaïtáni, d. lat. gaitanum, cingătoare, după numele orașului Gaeta, lat. Cajeta, în Italia; bg. rus. gaĭtán). Șnur lat, împletitură de fire supțirĭ de ață (matasă, argint, aur) întrebuințat ca ornament la uniforme saŭ la alt-ceva: o tunică roșie cu găitane negre, un pistol atîrnat de un găitan. Adv. Strună, fără dificultățĭ: treaba merge găitan. – În VR. 1926, 5, 216, găĭetan. V. bucmea, ciripie, sărad.