GÎNJ, gînji, s. m., gînjuri, s. n. (Regional) Împletitură de nuiele sau din scoarță de tei asemănătoare cu funia de textile și întrebuințată în locul acesteia. Alăturînd una lîngă alta plutele care au coborît din munți, le leagă între ele cu gînjuri, formînd alte plute mai mari. BOGZA, C. O. 379. Femeia... ridică în sus un cerc de gînj, ce îmbrățișa doi pari alăturați ai gardului de răzlogi, și împinse în lături și tîrîiș o poartă lungă, tot de răzlogi. HOGAȘ, M. N. 77. ◊ (Prin exagerare) Fagii și brazii cei mai obli și mai groși îi strîmba de-i făcea gînji. Acesta era adecă Strîmbă-Lemne. RETEGANUL, P. I 60.