GÎNJ (pl. -juri) sn. și (pl. -ji) sm. Nuia mlădioasă (de salcie, de carpen, de mesteacăn, de teiu, etc.) pîrlită în foc și bine răsucită de care se slujesc uneori țăranii, în loc de funie, ca să lege parii unul de altul, să înțepenească leuca carului de carîmbul de sus, să lege cotiga de grindeiul plugului, proțapul de sanie, etc. (🖼 2398): se leagă leuca cu loitra cu un ~ (ION.); desprinzînd ~ul din pociumb, sprinten s’aruncă pe plută (VLAH.) [vsl. *gazĭ „nuia”].