gândire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52 / Pl: ~ri / E: gândi] 1 Facultate superioară a creierului omenesc cu care se ajunge la o cunoaștere a lumii. 2 Procesul de a gândi (1). 3 Rezultatul gândirii (2) prin care se conturează un gând (1), se formează o idee, o noțiune, o judecată Si: (înv) cugetare. 4 Rezultatul gândirii (2) prin care se formează o concepție amplă de natură morală, filozofică, religioasă, practică, estetică etc. Cf concepție, filozofie, opinie, credință. 5 Minte, inteligență. 6 (Îs) ~ obiectivă Procesul și rezultatul de a gândi (1) rațional o realitate, un lucru, așa cum este în esență, neutru, făcând abstracție de subiectul care gândește. 7 (Îs) ~ subiectivă Procesul și rezultatul de a gândi (1) o realitate, un lucru, nefăcând abstracție de cel care gândește, introducând sau extrăgând rolul unor factori nespecifici entității studiate. 8 (Îs) ~ sănătoasă Procesul și rezultatul de a gândi (1) rațional, just, adecvat și eficient. 9 Spirit. 10 (Determinat de primitivă, clasică, medievală) Concepție sau mod de a gândi (1) specific unei perioade istorice, culturale sau a unei civilizații, unui popor. 11 (Determinat de novatoare, creatoare, revoluționară etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de anumite principii de natură politică, filozofică, estetică. 12 (Îs) ~ laterală Proces al gândirii (1) creatoare, având ca scop obținerea tuturor variantelor posibile ale obiectului, fenomenului cercetat. 13 (Îs) Școală de ~ Tradiție de cercetare într-un anumit domeniu sau subdomeniu. 14 Înțelepciune. 15 (Determinat de pasivă, activă, iute etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de natura biologică sau psihologică a subiectului gânditor.