GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

guz sm [At: CANTEMIR, IST. 94 / V: (înv) guziu^[1], guj / Pl: ~i / E: mg güzü, cf guzgan] (Reg) 1 Nume generic dat unor animale din ordinul rozătoarelor care trăiesc sub pământ. 2 (Îs) Guziu-orb Cârtiță. corectat(ă)

GUZ, guzi, s. m. (Reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

GUZ, guzi, s. m. (Regional) Nume dat mai multor animale din ordinul rozătoarelor, care trăiesc sub pămînt. V. sobol. În prima ședință de lectură, în fața ochilor actorilor s-a desfășurat munca intensă «de guzi», în măruntaiele pămîntului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 11/6. Crezi că pentru asta te-ai născut, ca să trăiești în întuneric, guz sălbatic fără fereastra cerului? DAVIDOGLU, M. 26.

guz m. (ung. güzü, șoarice de cîmp, gezö, guzgan). Nord. Trans. Ban. Guzgan.

guj sm vz guz

guziu sm vz guz

guziu m. Mold. cârtiță. [Ung. GÜZÜ].

guz s. m., pl. guzi

guz s. m., pl. guzi

guz s. m., pl. guzi

guz (guzi), s. m. – Șobolan. – Var. guzi. Mag. güzü (Cihac, II, 503; Philippide, Principii, 150; DAR). Sec. XVIII. – Der. guzan, s. m. (șobolan); guzui, vb. (a săpa, a scormoni); guzgan, s. m. (șobolan), de la guzan, cu repetiție expresivă, cf. chițcan, gurlan, ghiorlan (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 287, crede că este cuvînt dacic).

GUZ s. v. guzgan, șobolan.

guz s. v. GUZGAN. ȘOBOLAN.

guz, guzi, (guj, guzgan), s.m. (reg.) 1. Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. 2. Guj de pământ = șobolan de mină: „Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ” (Bilțiu, 1999: 120). ■ (onom.) Guzu, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. güzü „șoarece de câmp” (DEX, MDA).

guz, guzi, (guj, guzgan), s.m. – (reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. Guji de pământ = șobolan de mină, socotiți „protectori ai minelor”: „Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ” (Bilțiu, 1999: 120; Oncești). ♦ (onom.) Guzu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). – Din magh. güzü „șoarece de câmp” (Scriban; Cihac, Philippide, DA, cf. DER; DEX, MDA).

guz, -i. (guj, guzgan), s.m. – Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. – Din magh. güzü „șoarece”.

GUZIU s. m. (Mold.) Cîrtiță. Guziul, nevâstuica și șoarecele. CANTEMIR, IST. ◊ S. comp. Guziu-orb = cîrtiță. Guziului-orb fericită îi iaste viata! CANTEMIR, IST. Etimologie: magh. güzü. Cf. chițoran (2), sobol (2), șomîc (3).

guziu, guzii, s.m. (reg.) cârtiță.

guj, s.m. – v. guz („șobolan”).

guj, -i, (guz), s.m. – Șobolan. Guji de pământ = șobolan de mină, socotiți „protectori ai minelor”: „Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ” (Bilțiu 1999: 120; Oncești). – Din magh. güzü „șoarece de câmp”.