gurlan sm [At: H III, 15 / Pl: ~i / E: nct] (Mol) Șoarece mare, cu părul albicios Cf guzgan, ghiorlan.

gurlán, V. ghĭorlan.

ghĭorlán și (Arg.) gherlán m. (rus. gorlán, a. î., d. gorlánitĭ, a răcni, górlo, gîtlej. V. gîrlă. Cp. cu bădăran și mîrlan). 1) Iron. Mojic, țopîrlan (V. golan și ghĭogar). 2) (pin aluz. la glas). Chițcan, guzgan (popondoc ș. a.), numit și gorlan (Munt. est), gurlan (Mold. sud), ghirlan (Dobr.) și gherlan (Olt. Izv. Sept. 1923, 22).

popondóc m. (d. pop. Dar cp. și cu ung. vakandok, cîrtiță, d. vak, orb). Sud. Un fel de guzgan campestru care are obiceĭ să șeadă vertical saŭ poponeț (une-orĭ confundat cu hîrcĭogu ș. a.(, numit pe alocurea și popîndăŭ, poponete, gorlan, gurlan, șuiță și țîstar (arvicola arvális). Fig. Iron. Om prea scund, popenchĭ, pitic (fem. -oacă, și ca adj.: o fată popîndoacă). – Și popîndoc: un popîndoc de băĭat (VR. 1911, 8, 210). – Și popîndăŭ (Baĭa). V. cîrtiță, pință, chițoran, țînc.

ghiorlan (reg.) (desp. ghior-) s. m., pl. ghiorlani