GURALIV, -Ă, guralivi, -e, adj. Limbut, vorbăreț, bun de gură; gălăgios. Guralivă n-a fost baba Ioana niciodată, ci mai mult morocănoasă. REBREANU, R. I 151. Femeia guralivă începu o altă istorie. SANDU-ALDEA, U. P. 207. Și-i zise-ncet: «Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine». EMINESCU, O. I 175. – Variantă: guraliu, -ie, guralii (CREANGĂ, A. 152), adj.