GRĂJDAN < sl.-rus гpaжданин „cetățean”, din care s-a lepădat silaba finală, tratată ca sufix; cf. blg. Gruždana (Mikl p. 266). 1. Grajdan, coconu Mircii spătar, munt. (BCI vol 193). 2. Grăjdan, mold. 1607 (17 A II 80; Sd XVI 392); – spătar, 1641 (AO XIX 120); – munt. (Aș Br 3); – olt. (Sd VII); Grăjdian b., mold. 3. Alături de acest nume apar și formele moldovene, citate de Tr. Ionescu-N. (Romanoslavica III 25 – 27, an. 1958) ce rămîn de explicat: Grăjdean, mold., 1587; -u (din sec. al XVII-lea și al XIX-lea), Grăjdianu, -l; Grăjdeni s. (ib. 27), vecin cu schitul Grăjdana, poate fi o sinc. din Grăjdăneni, și tot astfel „Grăjdinești sau Grindineștii” s., olt. (Sd XXII). 4. Grăjdana, nume format ca Drăgana din Dragan, apare în documente mai tîrziu, ca prenume femenin și ca toponim (Pom; Sur VI), în ambele țări. La exemplele citate de Tr. Ionescu-N. și urmărite cu precizări genealogice din documente editate sau manuscrise (ib. p. 21 – 25) adăugăm: Grăjdana f. munt. (Sd IV 162); – Băleanu, 1616 (AO XII 447); – soția lui Coceală (A Gen II 66); și Grejdana 1760 (Ins 338, 241) soția logofătului Bunea.