GRÎU, (2) grîie, s. n. 1. Plantă erbacee anuală din familia gramineelor, de culoare galbenă la maturitate, cu spicul lung și îngust, conținînd boabe din care se face făină (Triticum vulgare). Grîu de primăvară. Grîu de toamnă. ▭ Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu. EMINESCU, O. I 92. Fețișoara lui, Spuma laptelui; Mustecioara lui, Spicul grîului. ALECSANDRI, P. P. 3. ♦ (Cu sens colectiv) Boabele acestei plante. Era un grîu roșcat, greu, mai mare dragul. CAMILAR, TEM. 207. Îmi dai 50 de lei pe chila de grîu, cînd chila se vinde 120 de lei în Galați? ALECSANDRI, T. I 348. 2. Semănătură, holdă, lan de grîu (1). Iubesc aceste valuri de grîie și de rod Și sufletul uzinei ce cîntă în motoare. TULBURE, V. R. 26. Și cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Vino, frate, de mă vezi, Pînă sînt grîiele verzi. SEVASTOS, C. 10.