grum sm vz grom

GROM s. m. v. groom.

GROOM, groomi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). [Pr.: grum. – Var.: grom s. m.] – Din engl., fr. groom.

grom sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: grum / S și: groom / Pl: ~i / E: eg groom] (Liv) Valet. corectată

GROM, gromi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). – Din engl., fr. groom.

GROM s.m. (Rar) Lacheu. [Scris și groom. / < engl. groom].

GROOM s.m. v. grom.

GROM s. m. lacheu, valet. (< engl. groom)

groom s. 1979 (cuv. engl.) Servitor tânăr, în hoteluri mai ales v. supercivilizație [pron. grum]

*groom m. (fr. [d. engl.] groom, citit grum). Barb. Lacheŭ care te întovărășește călare orĭ ține hățurile trăsuriĭ cînd te daĭ tu jos orĭ șade pe capră ca vizitiu și deschide ușa cupeuluĭ.

!groom (angl.) [oo pron. u] s. m., pl. groomi

grom s. m., pl. gromi

grum (grúmuri), s. n. – Grămadă, stivă, teanc. Lat. grumus „movilă”. Este un cuvînt care, în rom., apare numai în dicționarele vechi (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 18; Meyer, Neugr. St., IV, 20; Damé), dar pe care nu-l cuprind nici DAR nici vreun lexicograf modern. Nu pare a avea circulație actuală. Existența sa este atestată și de mr. grumur „grămadă” (REW 3887) și de grumura, vb. (Trans., a umple), cuvînt rar, pe care îl menționează și îl studiază Lacea, Dacor., II, 624, considerîndu-l der. de la un lat. *grumulāre, de la grumulus (mai curînd, de la pl. grumuri). – Der, sugruma, vb. (a strangula), cf. mr. zgrum, cu pref. su(b)-, ca în sugușa (Pușcariu, Lr., 177; după Pascu, I, 96, de la un lat. *suggrumāre); sugrumător, adj. (care sugrumă); sugrumătură, s. f. (strangulare, parte îngustă).