gropniță sf [At: PRAV. 216 / V: ~obn~ / Pl: ~țe / E: bg гробница (ctm cu groapă)] (Înv) 1 Loc de înmormântare Si: cavou, criptă, mauzoleu, mormânt, gropiță (4). 2 (Pgn) Cimitir. 3 (Spc) Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, în care, de obicei, se găsesc mormintele ctitorilor. 4 Groapă făcută adânc în pământ în care se ascundeau provizii, arme și oameni, în timp de năvăliri barbare.