GROPIȚĂ, gropițe, s. f. 1. Diminutiv al lui groapă (1).Se duse și el la marginea unui eleșteu, săpă o gropiță, se plecă pînă își atinse buzele de marginea gropiței și strigă acolo înfundat. ISPIRESCU, U. 112. 2. Mică adîncitură care se formează în obrajii unor oameni cînd rîd, sau pe care o au unii oameni în bărbie ori pe dosul mîinii, la încheieturile degetelor. Prinsei... să-i observ mîna cea frumoasă cu mici gropițe la încheieturi. La TDRG. Cînd zîmbea, închidea din ochi și făcea gropițe drăgălașe în obraz, în bărbie și încă una în tîmpla stîngă, la coada sprincenei. VLAHUȚĂ, O. A. 53. E frumoasă, se-nțelege... Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă Și gropițe în obraz. EMINESCU, O. I 159.