GROAZĂ s. f. 1. Frică, spaimă mare provocată de un lucru înfiorător, de o nenorocire sau de un pericol mare. Înmărmurit de groază. Țipete de groază. ▭ Groaza morții îi dispăruse ca prin farmec. BART, E. 351. Întoarse capul cu groază, îndreptîndu-se înspre casa Gherghinei. BUJOR, S. 75. Căzu ca moartă de groază pe peptul lui. EMINESCU, N. 11. ◊ Expr. Ți-e mai mare groaza (să... ), se spune în legătură cu ceva înfiorător, îngrozitor. Cîrn, fără nas și fără urechi, de-ți era mai mare groaza să te uiți la dînsul. ȘEZ. II 156. A umple (pe cineva) de groază sau a băga, a vîrî (pe cineva) în groază (sau groază în cineva) sau a face groază (cuiva) = a înfricoșa, a înspăimînta, a îngrozi (pe cineva). Am tăiat atîtea capete ca să vîr groază. SADOVEANU, O. VII 142. A-l apuca sau a-l lua (pe cineva) groaza = a se înfricoșa, a se îngrozi. M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Cîteodată [flăcăii] mai chiuiesc cu toții, de te ia groaza, nemaiștiind ce-i. ȘEZ. III 183. A intra sau a băga (pe cineva) în groază (sau în toate grozile morții) v. băga. ♦ (Concretizat) Persoană sau lucru care îngrozește, care înfricoșează. Iar la stînga domnului, Domnului și banului, Șed Buzeștii și Căpleștii, Căpitanii oștilor Și groaza păgînilor. TEODORESCU, P. P. 478. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mulțime, cantitate mare, sumedenie. Costă o groază de parale. ▭ Îi trecea prin cap o groază de pogoane de porumb uscat, care trebuie cules. PREDA, Î. 176. S-arată, măi tată, o groază de mistreți. SADOVEANU, O. I 291. Am treabă la canțilerie, am o groază de avizuri de făcut. CARAGIALE, la TDRG. – Forme gramaticale: gen.-dat. groazei. – Pl.: (numai în expr.) grozi.