grindel sm [At: H X, 68 / Pl: ~ei / E: ns cf grindei] Pește mic, din râurile de munte, înrudit cu țiparul, cu corp aproape cilindric, de culoare verde-gălbuie cu pete mari negre, pe spate și pe burtă fără solzi, în rest cu solzi foarte mici, cu șase mustăți pe buza de sus Si: (reg) grindeică, grindea, grindeiușă, grindeliță, moină, molan, molete, vârlan (Cobitis barbatula).

GRINDEL ~i m. Pește dulcicol de talie medie, având forma asemănătoare cu a țiparului și culoarea verde-gălbuie, cu pete negre. /<germ. Grendel

grindel m. pește cu carnea foarte gustoasă (Cobitis barbatula). [Și grindeiușă: după corpul său lungăreț].

grindél m., pl. eĭ (sas. grendel, germ. grundling și grundel, de unde și litv. gruñdulas). Trans. Mold. Vîrlan. – Și grindéĭ (dedus din pl.).

1) grindéĭ m., pl. tot așa. Grindel.

grindel (pește) s. m., pl. grindei, art. grindeii

grindel (pește) s. m., pl. grindei, art. grindeii

grindel (pește) s. m., pl. grindei, art. grindeii

grindel s. m., pl. grindei

grindei (obiect) s. n., pl. grindeie

GRINDEL s. (IHT.; Noemacheilus barbatulus) molan, (reg.) brudă, moină, moiță, moleac, molete, molâu, moloi, morlaucă, popete, țoață, vârlan.

GRINDEL s. (IHT.; Noemacheilus barbatulus) molan, (reg.) brudă, moină, moiță, moleac, rnolete, molîu, moloi, morlaucă, popete, țoață, vîrlan.

grindel, grindei, s.m. – (zool.) Pește mic, de culoare verde-gălbui, cu pete mari, negre (Orthris barbatus). Preferă pâraiele de munte și de deal. Specie frecventă în apele din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 82). – Din săs. grendel (= germ. Grundel „plevușcă”) (Scriban, DEX).

grindel, -ei, s.m. – Specie de pește (Orthris barbatulus) frecvent în râurile din Maramureș. – Din săs. grendel (< germ. Grundel, Gründel).