GRIMEA, grimele, s. f. (Mold.) Basma. În poiană intră o femeie voinică, rumănă, desculță, îmbrăcată cu cituri trandafirii, legată la cap cu grimea albă. SADOVEANU, O. V 65. Stăpîna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin ceardacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 14.