opțiuni

2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

grif1 sm vz gref

grif2 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: pbl ger Griffbrett] Gâtul chitarei (electrice).

-GRÍF elem. „enigmă”. (< fr. -griphe, cf. gr. griphos)

2) grif n., pl. urĭ (venit, probabil, pin Rușĭ orĭ Polonĭ d. germ. griff, mîner, toartă, d. greifen, a apuca. V. grăbesc). Nord. Coada șeleĭ, oblîncu, locu de unde legĭ mantaŭa ș. a. V. cĭochină.

1) grif m. (germ. griff, șchĭoapă, V. rif). Jumătate de rup, 1ǀ16 din cot. – Și gref (ca bg. greh) și greŭ.

1) greŭ, V. grif 1.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

grif (-fi), s. m. – Măsură veche, valorînd 1/16 dintr-un cot, adică 41,5 mm. în Munt. și 40 mm. în Mold. – Var. gref. Săs. Griff (Lacea, Dacor., III, 751). După DAR, din bg. greh. Cf. rif.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-GRIF „enigmă”. ◊ gr. griphos „ghicitoare, enigmă” > fr. -griphe, germ. -griph, engl. id. > rom. -grif.

Intrare: grif (subst.)
grif (subst.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grif
  • griful
  • grifu‑
plural
  • grifi
  • grifii
genitiv-dativ singular
  • grif
  • grifului
plural
  • grifi
  • grifilor
vocativ singular —
plural —
grif (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grif
  • griful
  • grifu‑
plural
  • grifuri
  • grifurile
genitiv-dativ singular
  • grif
  • grifului
plural
  • grifuri
  • grifurilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: grif (suf.)
grif (suf.)
sufix (I7-S)
  • grif
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)