2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

grif1 sm vz gref

grif2 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: pbl ger Griffbrett] Gâtul chitarei (electrice).

-GRÍF elem. „enigmă”. (< fr. -griphe, cf. gr. griphos)

2) grif n., pl. urĭ (venit, probabil, pin Rușĭ orĭ Polonĭ d. germ. griff, mîner, toartă, d. greifen, a apuca. V. grăbesc). Nord. Coada șeleĭ, oblîncu, locu de unde legĭ mantaŭa ș. a. V. cĭochină.

1) grif m. (germ. griff, șchĭoapă, V. rif). Jumătate de rup, 1ǀ16 din cot. – Și gref (ca bg. greh) și greŭ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

grif (-fi), s. m. – Măsură veche, valorînd 1/16 dintr-un cot, adică 41,5 mm. în Munt. și 40 mm. în Mold.Var. gref. Săs. Griff (Lacea, Dacor., III, 751). După DAR, din bg. greh. Cf. rif.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-GRIF „enigmă”. ◊ gr. griphos „ghicitoare, enigmă” > fr. -griphe, germ. -griph, engl. id. > rom. -grif.

Intrare: grif (subst.)
grif (subst.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grif
  • griful
  • grifu‑
plural
  • grifi
  • grifii
genitiv-dativ singular
  • grif
  • grifului
plural
  • grifi
  • grifilor
vocativ singular
plural
grif (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grif
  • griful
  • grifu‑
plural
  • grifuri
  • grifurile
genitiv-dativ singular
  • grif
  • grifului
plural
  • grifuri
  • grifurilor
vocativ singular
plural
Intrare: grif (suf.)
grif (suf.)
sufix (I7-S)
  • grif
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)