GRAVITATE s. f. 1. Însușirea de a fi grav (1), de a necesita o grijă, o atenție deosebită; p. ext. însemnătate, importanță mare. Criza din 1929-1933 se deosebea de toate crizele precedente prin caracterul ei, prin lunga ei durată și prin gravitatea ei. IST. R.P.R. 567. Îndeplini poruncile pătruns de întreaga gravitate a misiunii sale. VORNIC, P. 189. 2. Însușirea de a fi grav (2); seriozitate adîncă. Domnul Mihalache își răsucea mustața cu gravitate și aștepta cu catastiful deschis pe geantă să facă datornicul pe dracu în patru și s-aducă de prin vecini cîțiva lei. PAS, Z. I 153. Îi răspunse cu ură, dar și cu o gravitate în care străbatea trebuința de a-și dezvăli sufletul. REBREANU, P. S. 119. Gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mînuirea daltei. ODOBESCU, S. III 75. 3. Gravitație.