GRANIT, granituri, s. n. Rocă eruptivă, foarte dură, de structură granuloasă, compusă din feldspat, mică, cuarț etc., întrebuințată de obicei la construcții. Stejari porniți de pe granitul stîncilor se ridică în aer... cu o tărie asemănătoare. BOGZA, C. O. 245. Două ape se împreunau, sonore și zgomotoase, între blocuri vinete de granit. C. PETRESCU, S. 221. ◊ Fig. Marea forță a lagărului democrat își are izvorul în unitatea de nezdruncinat a țărilor care s-au desprins din lanțul imperialismului – unitate clădită pe fundamentul de granit al internaționalismului proletar. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502.