graben sn [At: DEX / Pl: ? / E: fr graben, ger Graben] (Glg) Compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii paralele.

GRABEN, grabene, s. f. Porțiune scufundată a scoarței pămîntului, de formă alungită și mărginită de falii.

GRABEN s.n. (Geol.) Compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii paralele. [< germ. Graben, cf. fr. graben].

GRABEN s. n. compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii. (< germ. Graben, fr. graben)

GRABEN ~e n. Porțiune alungită și afundată a scoarței terestre, care formează denivelări de straturi delimitate de falii. /<germ. Graben, fr. graben

graben s. n., pl. grabene

graben s. n., pl. grabene

graben s. n., pl. grabene

GRÁBEN (< germ.) s. n. Dislocație tectonică disjunctivă a scoarței terestre, al cărei compartiment central este scufundat în raport cu cele învecinate, de care este delimitat prin falii paralele, aproape verticale; lungimea g. poate atinge mii de kilometri (Marele Graben Est-African), iar lățimea de 30-70 km, excepție făcând Marea Rosie, cel mai lat g. (250 km).

MARELE GRABEN EST-AFRICAN, importantă zonă de ruptură a scoarței terestre în Africa. Amplitudinea faliilor ajunge la 2.000 m. Se desfășoară de la Marea Roșie până la cursul inf. al fl. Zambezi. Zona este alcătuită din două șiruri de grabene, pe direcția aproximativă N-S, și este însoțită de vulcanii Meru, Kilimandjaro și Kenya. Aici se găsesc lacurile Malawi, Tanganyika, Kivu, Edward, Albert, Turkana ș.a.