goz n., pl. urĭ (ung. gaz, gunoĭ). Trans. Gunoĭ: dă gozu afară din casă. Vechĭ. Sfărămătură de cereale orĭ de puĭe: vezĭ gozu din ochĭu altuĭa și nu vezĭ bîrna din ochĭu tăŭ. Pl. Zoană, curătură, codină, sfărămăturĭ de cereale rămase de la treĭerat (care se daŭ găinilor). – Și gózură, f. (Săm. 4, 689) și goază (Mold.). În Suc. (Șez. 32, 108), gozomete, n. pl., gunoaĭe. V. tîrnomeată.