gorgón n., pl. oane (cp. cu ngr. gúrguras, gîtlej). Tril în psaltichie.

gorgon, gorgoane s. n. Semn temporal în muzica bisericească psaltică, așezat deasupra sau dedesubtul unei note, care face ca această notă să fie intonată în ridicarea mâinii, scurtând cu jumătate durata notei precedente (în muzica liniară, nota deasupra sau dedesubtul căreia este așezat are valoare de optime). – Din gr. gorgon.

Gorgon v. Gheorghie III 6.