goagă¹ sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~age / E: nct] (Reg) 1 Necaz. 2 Nefericire.

goágă (oa dift.) f., pl. e (rudă cu gogesc, gogoloș, gogon, gogoașă, cocă 1). Sud. Bilă, lucru sferic (nucă ș. a.): copiiĭ se joacă cu goage. Groapa în care țiĭ bățu la jocu numit „poarcă”.

Goagă v. Gheorghie IV A 7.

GOAGĂ, Petrea (Glos), < goagă var. la subst. gogă „nucă cojită de verde” (corn. Gh. Ivănescu).