GLĂSUIRE, glăsuiri, s. f. Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. 1. Vorbire, spusă. (Fig.) Făt-Frumos se sui pe tron după glăsuirea hrisovului răposatului și cu deplina învoire a tuturor sfetnicilor împărăției. POPESCU, B. I 43. Dup-a legii glăsuire, Băiatul mi se cuvine în loc de despăgubire. HASDEU, R. V. 38. ◊ Loc. adv. (Rar) Într-o glăsuire = într-un glas, de comun acord. Toți fură într-o glăsuire ca fata să se dea pierzării. ISPIRESCU, L. 353. 2. Cîntare. De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85.