GLUGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte cu care se acoperă capul (pînă la umeri), pentru a-l feri de frig și în special de ploaie, lucrat din postav sau din diferite materiale impermeabile și avînd forma unei pungi conice; la țară ține uneori loc de traistă. Își smulse și gluga lui mohorîtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trînti înaintea focului. SADOVEANU, O. II 534. Își luă gluga din gît, scoase din ea cîteva dărăburi zdravene de mămăligă rece. HOGAȘ, M. N. 209. Trei ostași cu arce-n mînă pe movilă-acum se urcă... Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brîu paloș și pe frunte, Cu-a lor lungi și negre plete, se coboară-o neagră țurcă. ALECSANDRI, P. A. 45. ◊ (Poetic) Pe clin, la vale, erau împrăștiate case, sub glugi de stuh; de-abia se vedeau din livezile verzi. SADOVEANU, O. I 34. Pe ferestruică se vedea în amurg Piatra Teiului, singuratică, cu glugă de omăt în creștet. id. B. 121. Munții... purtau păduri, livezi sau numai glugi de calcar. GALACTION, O. I 346. 2. Grămadă de snopi sau de știuleți de porumb sau de mănunchi de cînepă așezați în picioare în formă conică. Pe glugile de ciocani de prin curți luna zvîrlea luciri de bronz. SANDU-ALDEA, D. N. 201. Păpușoii uscați se odihnesc în glugi pe lanuri. SEVASTOS, N. 3.