GLODUROS, -OASĂ, gloduroși, -oase, adj. 1. Plin de noroi, noroios. Trecînd printr-un loc cam gloduros, i s-au înfipt carul în imala aceea. SBIERA, P. 199. 2. Cu gloduri, cu bulgări. Pămîntul era gloduros, tare ca fierul. SANDU-ALDEA, U. P. 44. ◊ Fig. Orațiu... îndreptă și alungă ceea ce era prea aspru și prea gloduros în limba și în exametrul părintelui satirei. ODOBESCU, S. I 48. – Variantă: glodoros, -oasă (PANN, P. V. II 119, TEODORESCU, P. P. 131) adj.