glauc, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~uci, ~uce / E: fr glauque, lat glaucus] (Liv) Care este de culoare albastră cu nuanță de verde Si: albastru-verzui.

GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glauc adj. m., pl. glauci; f. sg. glaucă, pl. glauce

Glauce 1. Una dintre nereide. 2. Fiica regelui Creon (numită și Creusa). Căsătorindu-se cu Iason și-a atras asupră-și gelozia Medeei și a fost ucisă de către aceasta (v. și Creon 1.).

Creusa 1. Fiica lui Priamus și a Hecubei, soția lui Aeneas și mama lui Ascanius. A pierit în noaptea incendierii Troiei. 2. Fiica lui Creon, regele Corinthului, numită și Glauce (v. și Creon 1.). 3. Fiica lui Erechtheus, regele cetății Athenae. Violată de Apollo într-o peșteră, a dat naștere unui fiu, Ion, pe care l-a părăsit lăsîndu-l într-un coș, chiar pe locul în care căzuse victimă zeului. Ion a fost dus de către Hermes la Delphi și crescut acolo în templu. Mai tîrziu, Creusa, căsătorită între timp cu Xuthus, și-a regăsit și și-a recunoscut fiul.

Sambucus coerulea Raf., (syn. L. glauce. Nutt.). Specie care înflorește vara. Flori albe-gălbui, parfumate, dispuse în cime umbeliforme plane, cu un diametru de pînă la 15 cm. Arbust pînă la 3 m înălțime, în cultură, ramuri subțiri, în tinerețe cu reflexe albăstrui. Frunze imparipenate cu 5-7 foliole, ele la lungiețe la lunguieț-lanceolate, pînă la 16 cm lungime, glabre, glauce. Fructe albastre-negricioase, făinoase.