GIUBEA, giubele, s. f. (Învechit) Haină largă de postav (adeseori căptușită cu blană), purtată pe vremuri de boieri și boieroaice. Erau patru. Trei cu giubele lungi, cu șepci cu cozoroace de lac. DELAVRANCEA, H. T. 6. Postelnicul apăru... cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru. FILIMON, C. 45. ♦ (Azi) Haină lungă purtată de preoți și (prin unele locuri) de țărani. În fund lîngă horn, sub lavița largă, se zărește un capăt de suman, ori de giubea, așa ceva. SADOVEANU, O. I 78. Ce mai preoți... domnule! Parcă-s niște vlădici, așa giubele de mătase blănite cu samur au pe dînșii! HOGAȘ, M. N. 144.