ghiol² sn [At: N. REV. R. (1910), ap. DA / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Legătură de mai multe șiruri de mărgele.

ghiol¹ sn [At: CREANGĂ, P. 242 / V: (reg) giol sm / Pl: ~uri / E: tc göl] (Mol; Buc; Dob) Lac sau baltă (mare) cu fundul plin de mâl.

GHIOL (pl. -luri) sn. 🌐 Lac, baltă, apă stătătoare, mai adesea adîncă: trecură repede prin două ~uri și se opriră în cel de al treilea (D.-ZAMF.); mare ~ de apă trebue să fie în mațele lui (CRG.) [tc. göl].

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac, baltă mare (uneori cu nămol) de pe țărmul Mării Negre sau din Delta Dunării. Scînteind sub ursa-mică, ghiolul de argint e-un clopot Care-nchide, ca-ntr-o seră, flora stelelor polare. PERPESSICIUS, S. 14. Zăcăminte mari, de veacuri, De sînge pămîntesc: petrol, – Ce dorm în subterane lacuri, Ca mîlul unui negru ghiol. D. BOTEZ, F. S. 6. Soarele scăpăta oglindit în ghiolurile Deltei. BART, E. 170. ♦ Băltoacă. Căluții împrăștiau necontenit raze de apă din ghiolurile drumului. SADOVEANU, F. J. 317. ◊ (Prin exagerare) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui! CREANGĂ, P. 242.

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac sau baltă mare (cu nămol) pe țărmul Mării Negre sau în Delta Dunării. ♦ Băltoacă. – Tc. göl.

GHIOL ~uri n. pop. Apă stătătoare cu fundul mâlos. /<turc. göl

ghiol n. 1. adâncime cu vârtej în apă, baltă: mare ghiol de apă trebue să fie în mațele lui CR.; 2. (termen geografic) lac dobrogean: ghiolul Turcoaei și Igliței. [Turc. GÖL, lac].

ghĭol n., pl. urĭ (turc. gól, baltă; pers. giul). Mold. Dobr. Baltă. Loc maĭ adînc și maĭ lat în rîurile de munte.

giol¹ sm vz ghiol

GIOL (pl. -luri) sn. 🎲 Numărul de arșice puse în joc de fie-care jucător; F: a face puiu de ~, a lua toate arșicele; a șterpeli, a fura: făceau cîte un puiu de ~ cu gîștele și cu purceii de prin islazuri (ODOB.) [tc. ğŭl].

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

giol s. n., pl. gioale

ghiol (ghioluri), s. n. – Lac, baltă. – Mr. ghiole. Tc. göl (Șeineanu, II, 182; Lokotsch 729).