GHEMUIT, -Ă, ghemuiți, -te, adj. Strîns ca un ghem. Mergem ghemuiți, ne întîlnim cu cîte un vagonet și trebuie să căutăm loc unde să ne putem încrucișa. BOGZA, Ț. 67. S-a făcut de două ori mai mică, ghemuită acolo, pe pervazul ferestrei, ca un punctișor alb, și a așteptat. POPA, V. 34. ◊ Fig. Se iveau case acoperite cu stuf cenușiu, ghemuite pe lîngă drum; prin gropi. DUMITRIU, N. 15. Deodată strînse frîul, ascultînd, cu inima ghemuită. SADOVEANU, F. J. 53.