Gerul m. afluent al Siretului, desparte Covurluiul de Tecuci.

ger¹ sn [At: CORESI, PS. 399 / Pl: ~uri / E: ml gerum] 1 Temperatură foarte scăzută (caracteristică mijlocului iernii). 2 (Reg; îe) A se băga sau a-i intra cuiva ~ul A degera. 3 (Îs) Pui de ~ Gerișor. 4 (Îs) ~ul Bobotezii Frig cumplit. 5 (Îs) ~ uscat Frig mare, fără umiditate. 6 (Med) Boală la vaci care cauzează crăparea ugerului.

GER, geruri, s. n. Temperatură atmosferică foarte scăzută; frig foarte mare. De trei zile ninsoarea contenise, și un ger fără vînt încremenise troienele. C. PETRESCU, S. 200. Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgomotos unii pe alții. BUJOR, S. 105. Vreascurile țiuiau și chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. CREANGĂ, P. 240. Iarna, de gerul cel amarnic, trăsnea grinda în odaie. EMINESCU, N. 41. ◊ Gerul bobotezii = ger cumplit, caracteristic, de obicei, pentru luna ianuarie; frig năprasnic.

GER ~uri n. Stare atmosferică caracterizată prin temperatura foarte joasă a aerului (sub zero grade); frig mare. * ~ de crapă pietrele (sau lemnele) ger foarte mare. /<lat. gelu(m)

ger n. frig mare ce înghieață apa și face să degere oameni: ger de crapă pietrele. [Lat. GELU].

ger n., pl. urĭ (lat. gĕlu, it. gelo, pv. cat. gel, sp. yelo, hielo; fr. gelée [lat. *gelata]. V. deger, gelatină). Frig foarte mare (glacial). E un ger de îngheață și cenușa’n vatră, de crapă lemnele și petrele, e grozav de ger.

ger s. n., pl. geruri

ger s. n., pl. geruri

ger s. n., pl. geruri

ger (geruri), s. n. – Frig foarte mare. Mr. ger. Lat. gĕlum (Pușcariu 707; Candrea-Dens., 732; REW 3718; DAR), cf. it. gelo, prov., cat. gel, sp. hielo. – Der. Gerar, s. m. (ianuarie), pe care Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 224, îl considera rezultat al unei încrucișări a lat. Ianuarius cu ger, și Pascu, Beiträge, 10, drept rezultat al lui ghenar < ngr. γενάρι; geros, adj. (glacial); gerui, vb. (a îngheța, a se face frig); geruială, s. f. (frig; promoroacă). – Cf. degera.

ger de crapă pietrele expr. temperatură foarte scăzută, foarte frig.