2 intrări

53 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GERÁNIU s. m. (În sintagma) Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante și utilizat în parfumerie. [Var.: geránium s. n.] – Din fr. géránium.

GERÁNIU s.m. Plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale; mușcată. V. pelargonie.Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și în cosmetică. [Pron. -niu. / < fr. géranium, cf. gr. geranion].

GERÁNIU s. m. plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale. ♦ ulei de ~ = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și cosmetică. (< fr. géranium, gr. geranion)

*gerániŭ m. (lat. geranium, vgr. geránion, d. geranós, cocor). Bot. Priboĭ.

geranium sns [At: LTR / P: ~ni-um / V: geraniu / E: fr géranium] (Îs) Ulei de ~ Ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante.

BRIBÓI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum).Et. nec.

BUCHÉT, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta).Cf. alb. čok, rom. cioc1.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

GERÁNIUM s. n. (în sintagma) Ulei de geranium = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante. [Pr.: -ni-um.Var.: gerániu s. n.] – Din fr. géranium.

BUCHÉT s.n. 1. Mănunchi, legătură de flori. 2. Grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aromă specifică a unor vinuri vechi, selecționate. 4. (Mar.) Ansamblu format din două-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].

BUCHÉT s. n. 1. mănunchi de flori aranjate și legate împreună. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună. 2. grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret. 3. aromă specifică a unor băuturi și preparate din fructe și legume. 4. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)

BUCHÉT ~e n. 1) Grup de plante (flori, frunze etc.) tăiate și aranjate în mănunchi cu cozile într-o direcție. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite împreună într-un ansamblu. 3) Aromă specifică a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioară. /<fr. bouquet

arată toate definițiile

Intrare: geraniu
substantiv masculin (M71)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geraniu
  • geraniul
  • geraniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geraniu
  • geraniului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geranium
  • geraniumul
  • geraniumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geranium
  • geraniumului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Geranium (gen de plante)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geranium
  • geraniumul
  • geraniumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geranium
  • geraniumului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M71)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geraniu
  • geraniul
  • geraniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geraniu
  • geraniului
plural
vocativ singular
plural
Geranium (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Geranium
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

geraniu geranium

  • 1. Plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale.
    surse: DN sinonime: mușcată
    • 1.1. (în) sintagmă Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante și utilizat în parfumerie.
      surse: DEX '09 DN

etimologie: