GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Încheietura osului coapsei cu fluierul piciorului, cuprinzînd și rotula. Pe uliță... noroiul și băltoacele erau pînă la genunchi. REBREANU, R. I 175. Simțea cum i se taie picioarele de la genunchi. BART, E. 261. Genunchii îi tremurau de oboseală. BUJOR, S. 24. Oul genunchiului = rotula. ◊ Loc. adv. În genunchi = cu genunchiul (sau genunchii) pe pămînt, Titu alunecase în genunchi, la picioarele ei. REBREANU, R. I 245. (În legătură cu verbele «a sta», «a așeza», «a ține», «a pune» etc.) Pe genunchi = pe porțiunea picioarelor dintre genunchi și șold cînd cineva stă jos, v. poală. Mă ia pe genunchi. Mă leagănă. Îi place să se joace cu mine. STANCU, D. 38. Desagii pe care-i ținea pe genunchi, înaintea mea, n-aveau în ei decît niște cîrpe. GALACTION, O. I 88. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei. EMINESCU, O. I 75. ◊ Expr. Cu genunchii la gură = adunat ghem, ghemuit, închircit. Dîrdîiam lîngă cuptor cu genunchii la gură. A cădea (sau a da) în genunchi (înaintea sau dinaintea cuiva) = a se lăsa la pămînt (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau de rugăciune. Ivan atunci... a căzut în genunchi dinaintea lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 300. A i se tăia genunchii = a nu se mai putea ține pe picioare. Genunchii mi se taie încît n-am forță să mă locomot (= mișc). ALECSANDRI, T. I 267. 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). – Pl. și: (s. n., neobișnuit) genunche (CREANGĂ, P. 251). – Variante: (regional) genunche (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276), genuchi (ISPIRESCU, L. 28, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187) s. m.