geamală sf [At: (a. 1795) ap. ȘIO / Pl: ~le / E: tc ğemal (oyunu)] (Înv) Păpușă foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu două capete și patru mâini, folosită în trecut în spectacolele populare de bâlci.

‡ GEAMALĂ (pl. -le) sf. Mască uriașă ce acoperea în întregime un om care juca odinioară pe străzi și la bîlciuri la vremea Moșilor [tc. ğ e m a l].

geamálă f., pl. e (turc. [d. ar.] ğemal oĭunu, joc de travestire, d. ğemal, frumuseță). Vechĭ. Brezăĭe.

geamàla f. 1. mască colosală ce se arăta pe uliți și prin bâlciuri la vremea Moșilor: Geamala, introdusă în timpul lui Caragea-Vodă, era paiața publicului și spaima copiilor; 2. Mold. uriaș, pocitanie. [Turc. DJEMAL (OYUNU), joc de străvestire sau de imitare a figurilor omenești].

geamală (înv.) (desp. gea-) s. f., g.-d. art. geamalei; pl. geamale

geamală (înv.) (gea-) s. f., g.-d. art. geamalei; pl. geamale

geamală s. f. (sil. gea-), g.-d. art. geamalei; pl. geamale

geamală (geamale), s. f. – Păpușă uriașă, mască de bîlci. Tc. cemal (Șeineanu, II, 185; Lokotsch 653).