geám n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] ğam, ngr. dzámi, bg. sîrb. ğam). Placă de sticlă pusă la o fereastră, la un felinar ș. a. A sta la geam (orĭ la geamurĭ), a sta la fereastră. Luna bate pin geamurĭ, luna bate pin geamurile ferestreĭ. Iron. A umbla cu geamurile în ochĭ, a purta ochelarĭ.