*gazí adj. m. La Turcĭ, învingător în războĭu sacru.

gad sms [At: ȘEZ. VII, 180 / E: vsl гадж] (Trs) 1 Gadină (1). 2 (Spc) Pureci. 3 (Spc) Păduchi. 4 (Spc) Lindini.

găzi vi [At: NOVACOVICIU, C. B. 10 ap. CADE / Pzi: ~zăsc / E: srb gaziti] (Ban) A călca (în picioare).

gâde sfi [At: CHEST. IV, 795 / E: nct] (Reg) Ridicătură de pământ mai mare, de câteva sute de metri.

gâde sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 281 / Pl: gâzi / E: nct] (Mun; Mol) Călău.

❍ GAD (pl. -de) sf. Mold. (ȘEZ.) = GADINĂ [bg.].

❍ GĂZI (-ăzesc) vb. tr. Băn. A călca în picioare [srb. gaziti].

GÎDE sm. Calău: împăratul porunci să-l spînzure ~a (RET.); doi gîzi or să țină victima răstignită jos (CAR.).

GÎDE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, Z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m.

GÎDEA^[1] s. m. v. gîde.

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnații la moarte; călău. /Orig. nec.

gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută].

*gad m., pl. gazĭ (vgr. gados, un fel de mihalț). Zool. Un gen de peștĭ care aŭ o barbă mică supt buza de jos și din care face parte și mihalțu.

gîde m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu’n mînă (rev. I. Crg. 4, 390).

gâde (pop.) s. m., art. gâdea (înv.) / gâdele, g.-d. art. gâdei (înv.) / gâdelui; pl. gâzi

gâde (pop.) s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/gâdelui; pl. gâzi

gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi

gad s. m. – (Trans.) Animal, gînganie, lighioană. Sl. gadŭ (DAR). Cuvînt rar. – Der. gadină, s. f. (animal, lighioană), din sl. gadinŭ (Miklosich, Lexicon, 125; Cihac, II, 112), cf. bg. gadin, pol. hadina, rus. gadina; gădinete, s. f. (Olt., sărbătoare de iarnă, care se ține pentru a îndepărta primejdia venirii lupilor); gîdiuță, s. f. (rar, șoarece), dim. de la gad.

gîde (gîzi), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare.

GAZÍ (< tc.) s. m. (În Ev. med., în lumea musulmană) 1. Participant la o expediție militară împotriva nemusulmanilor. 2. Titlu onorific acordat celor care se distingeau în aceste războaie; persoană având acest titlu (ex. sultanul Orchan I Gazi).

ORHAN (ORCHAN) GAZI, sultan otoman (1326-1359/1360). Fiul și succesorul lui Osman I. A cucerit de la bizantini partea de V a Asiei Mici, inclusiv Brusa, care a devenit capitala statului otoman (1326). În timpul domniei lui, turcii se stabilesc pentru prima dată în Europa, la Gallipoli (1354), important punct strategic pe malul Dardanelelor și încep campaniile de cucerire în Pen. Balcanică. În aceeași perioadă au fost organizate și primele unități militare semiregulate, ienicerii și cavaleria; a fost instituită, totodată, și funcția de vizir și s-a bătut prima monedă.

GAD s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

GÂDE s. v. călău.

gad s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

GÎDE s. călău, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

GÎDE s. m. (ȚR) Călău. Trimise pre gîdea cu un ciomag. ANON. BRÎNCOV. Șărban-Vodă. ... au trimis și pre feciorul Drosului sărdar, tînăr, săracul, la ocnă ... fiind gîde Cobza Dumitrașco căpitan. R. POPESCU ; cf. ST. LEX., 281. Forme gramaticale: art. sg. nom.-ac. gîdea (ANON. BRÎNCOV.; ST. LEX., 281). Etimologie necunoscută. Cf. c ă l ă u, g e l a t, h o h e r.

gad, s.m. sg. (reg.) Pureci, păduchi.

gấde, s.m. Călău. ■ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ■ (onom.) Gâdea, nume de familie în jud. Maram. – Et. nec. (MDA).

gâde, s.m. – Călău. ♦ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Gâdea, Gadea, Gadia, Gîdea, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).