GATA adj. invar. 1. (Despre lucruri concrete și abstracte) Făcut de tot, pregătit astfel încît să poată fi întrebuințat; isprăvit, terminat. În fundul sufletului lui însă sta gata hotărîrea. SADOVEANU, O. I 481. Masa fiind gata, s-au apucat să cineze. CARAGIALE, O. III 80. Mărita-m-aș și eu, biata, Rufele de pat nu-s gata. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. ◊ (Adverbial) Fiecare nouă generație, pășind în viață, găsește gata pregătite forțele de producție și relațiile de producție create de generațiile anterioare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 89. Glicherie se și întoarse iute cu migdale și cu alune stricate gata. HOGAȘ, DR. 283. (Cu valoare de predicat) Deodată, cînd a ajuns locomotiva în fața ei, s-a repezit și gata. C. PETRESCU, C. V. 36. ♦ Pregătit pentru a..., pe punctul de a... [Recruții] stăteau gata să ia drumul Galațului. BUJOR, S. 39. Luceafăru-i gata s-apuie. COȘBUC, P. II 7. ◊ Haine (de) gata = (în opoziție cu de comandă) haine confecționate, care se pot cumpăra într-un magazin. Bani gata v. ban. ◊ Loc. adv. (Pe) de-a gata = pe nemuncite, din munca altuia. Așteaptă să le vie toate de-a gata. REBREANU, R. I. 191. Doar cu gîndul le gîndește Și de-a gata toate-i vin. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A da gata = a) (cu privire la acțiuni exprimate sau subînțelese) a isprăvi, a lichida, a pune capăt. De mult dăduseși gata biblioteca mică a vărului tău. PAS, Z. I 297. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297. La vîrsta de 11 ani, un copil... a dat gata gramatica cu etimologia, sintaxa și cu toate chichițele ei. VLAHUȚĂ, la TDRG; b) (cu privire la persoane) a chinui, a distruge, a prăpădi; fig. a ului, a zăpăci. Mîndră, galben puișor, Mă dai gata cu-al tău dor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a veni (sau a sosi) la ceva făcut de altul și de care tu numai profiți, fără a fi depus nici o muncă. ♦ Care a luat ființă, care a căpătat existență. Îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorința-i gata. EMINESCU, O. I 167. Cînd se deșteptă... văzu ziua gata. ȘEZ. V 20. Urîtul din ce-i făcut? – Din omul care-i tăcut; Pune-o buză peste alta, Și iată, urîtu-i gata! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjecție) Ajunge! destul! Nu mai turna! Gata! 2. (Despre ființe sau despre lucruri văzute în acțiune) Care a făcut toate pregătirile (pentru ceva), care a ajuns în situația de a putea face ceva; pregătit. Aștepta gata la ușă. CARAGIALE, O. III 66. Cînd avem să pornim? – Și acuma, moș Nichifor, dacă ești gata. – Gata, jupîne. CREANGĂ, P. 113. De vreți să vi le povestesc... eu sînt gata. ALECSANDRI, T. I 95. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») Toți să fim gata de jertfă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 103. Să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul. ISPIRESCU, L. 4. Și să fim gata de fugă. ALECSANDRI, T. I 460. ♦ (Urmat de un conjunctiv, de un infinitiv sau de un supin) Dispus să..., în stare să... Din clipa aceea se simți alt om... gata să înfrunte toată lumea. REBREANU, I. 92. Eu, iată, sînt gata a-mi da viața pentru tine. ISPIRESCU, L. 12. ◊ Expr. Gata pentru muncă și apărarea patriei = titlu al unui complex sportiv de masă (G.M.A.). 3. (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv, introdus uneori prin prep. «de») Cît p-aci să..., aproape să..., pe punctul, pe cale de a... Era gata să cadă pe brînci. DUMITRIU, N. 152. Becurile se balansau, clipind, gata să se stingă. C. PETRESCU, C. V. 137. Cînd era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea: Stăi, Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Întărit prin repetare) Cînd ai trecut, după vreo douăzeci de ani... erai gata-gata să nu o mai cunoști. PAS, Z. I 12.