gârb sn vz gârbă

gârbă sf [At: CORESI, PS. 361 / V: gârb sn / Pl: ~be / E: vsl грƃƃь, cf gârbov] 1 (Înv) Spate. 2 (Înv; fig; îe) În ~ba mea Pe la spate, într-ascuns. 3 (Reg; îf gârb) Cocoașă. 4 (Înv; fig) Stăruință supărătoare. 5 (Îvp; îe) A se ține ~ de cineva A se ține scai de cineva. 6 (Pop; îe) A da ~ba-n casă A veni nepoftit.

gârbiță f. 1. grebenul calului; 2. grumazul boului; 3. (ironic) spatele: îi dete după ceafă câțiva pumni de-i mută gârbița ISP. [Vechiu-rom. gârbă, spinare = slav. GRŬBŬ].

gîrb n., pl. urĭ (vsl. grŭbŭ, dos, spate. V. gîrbă). Vechĭ. Gheb.

gîrbă f., pl. e (d. gîrb). Vechĭ. Spate, spinare. Azĭ. Mold. A te ține gîrbă de cineva, a te ținea de el scaĭ (cață, grapă, lipcă) ca să-țĭ dea ceva. A da gîrbă la ceva, a te îndesa nepoftit. V. cîrcă.

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gîrbă (-be), s. f. – Spinare. – Megl. gorb. Sl. gŭrbŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 343; Conev 89), cf. bg. gărb „cocoașă”. – Der. gîrbi, vb. (înv., a se arunca; Trans. și Bucov., „a lătra”, literal „a sări pe cineva”); gîrbiță, s. f. (la cai, greabăn; la vite, grumaz; plantă, Limodorum abortivum), der. intern de la gîrbă, sau direct din sb. grbica „cocoașă”. Cf. gîrbov, hrib.

gârb, -ă, (gârbov), adj. – Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. ♦ (top.) Gârbova, fânațe și arătură în Bogdan Vodă, Botiza, Ieud, parte de sat în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Gărbe, Gârbe, Garbea, Gârbea, Gârboan, Gârbu, nume de familie (128 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din vsl. grǔbǔ „dos, spate” (Scriban).

gârb, -ă, (gârbov), adj. – Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. Gârbova, top. în Ieud (Papahagi 1925). – Din sl. gǔrbǔ „spinare”, cf. bg. gărb „cocoașă” (DER), magh. görbe „curbă”.

gârbă, gârbe, s.f. (înv.) spate, spinare.

gârbă, gârbe, s.f. – 1. Cârlig lung cu coadă, cu care se scormonește jarul; vătrai. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens (DRT, 2010). 2. Cocoașă. – Din gârb „cocoșat” (Scriban); din sl. gǔrbǔ „spinare” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

GÎRB subst. „spate”. 1. – popa (17 B III 134); -ă act.; 2. Gărbul, M. (16 B I 79), Gîrb/ea (Dm; IT); -eni, -ești ss,; -escul (Ștef). 4. Gîrbo și Gîrbov (Mar; Dm); Gîrbov/u -ăț (Dm; Ștef); -an (Glos; AO XVII 311). 5. + -vici, -an: Gîrbovicean (u). 6. Gîrbășan (17 B I 139).