ganță¹ sf [At: H XVI, 21 / V: gua~ / Pl: ~țe / E: nct] (Ent; reg) Muscă.

GANȚĂ (pl. -țe) sf. Olten. (VÎRC.) 🐙 Ori-ce insectă dipteră ca musca, albina, etc.

guanță sf vz ganță¹

GANȚĂ subst. 1° muscă; 2° cange (DLR). 1. Gănța, f. (17 A I 98). 2. Gănță, b. (17B III 417). 3. Ganțul (Sur VII 209); Gănțoae, Tudora (Sur IV).