GAMBA s. f. (muz.) viola da ~ = violă ținută pe picior, din care s-au dezvoltat ulterior violoncelul și contrabasul. (< it. /viola da/ gamba)

gambă sf [At: ENC. AGR. II ap. DA ms / Pl: ~be / E: lat gamba] 1 (La oameni) Parte a membrului inferior cuprinsă între gleznă și genunchi Cf pulpă. 2 (La cai) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită.

gâmba [At: N. COSTIN, ap. LET. I,A. 60/21 / Pzi: ~besc / E: lat *gambare] (Mol; îpp) 1 vt A pune mâna pe cineva, a apuca Cf găbji, găbui, gâmbosi, îngâmba. 2 vi (Îlv) A ~ de frig A îngheța.

gâmbă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~be / E: mg gomba] (Trs; mgm) 1 Epilepsie. 2 Boală nedefinită mai îndeaproape.

❍AGÎMBA vb. tr. Trans. (VIC.) 1 A apuca, a prinde, a pune mâna pe cineva ¶ 2 🩺 pop. A-l lovi boala copiilor: agîmba-te-ar să te agîmbe! [👉 GÎMBA].

GAMBĂ, gambe, s. f. (La oameni) Partea piciorului de la genunchi pînă la gleznă; (la cai) partea membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și încheietura copitei. În măduva lombo-sacrată există două grupuri de celule nervoase sau de nuclei, care sînt în raport cu inervarea motrice a gambei și a piciorului. PARHON, O. A. I 63.

GAMBĂ s.f. Parte a piciorului de la genunchi pînă la gleznă (la oameni); regiune a membrelor posterioare cuprinsă între graset și jaret (la cai). [< it. gamba].

GAMBĂ s. f. (la om) parte a piciorului de la genunchi până la gleznă; (la cal) regiune a membrelor posterioare între graset și jaret. (< lat. gamba)

GAMBĂ ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului de la genunchi până la gleznă. 2) (la animale) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită. /<lat., it. gamba

gambă f. partea piciorului dela genuchi până la nodițe (= it. gamba).

*gámbă f., pl. e (it. gamba, fr. jambe, picĭor, d. lat. pop. gamba, genunchĭu din apoĭ la animale, vgr. kampé, îndoitură). Rar. Partea picĭoruluĭ de la genunchĭ la talpă. V. gaĭbă.

gîmb, a -á v. tr. (cp. cu găbuĭesc, gîmbosesc). Est. Vechĭ. Surprind, găbuĭesc, găbjesc, zăpsesc. – Și ingîmb (Olt.) și agîmb (Trans.).

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

gîmba (-b, -at), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui găbui, care are același sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucișări cu rădăcina expresivă gîng-, cf. sgîmboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incertă. – Der. gîmboși, vb. (înv., a înșela; a zăpăci, a năuci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gîmboase, s. f. pl. (înșelăciuni, tertipuri), cuvînt pe care DAR îl glosează greșit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl. gąba „ciupercă”.

gamba (it.) 1. Expr. abrev. pentru viola da gamba*. 2. Denumirea generală a registrelor (II) orgii*, cu tuburi labiale deschise, care poartă numele instr. cu arcuș (violino, viola, violoncello, violone etc.) și imită sunetele acestora.

lira da gamba v. liră (2).

viola da gamba (abrev. gamba) (cuv. it. „violă de picior”; fr. basse de viole; germ. Kneigeige, Gambe; engl. knee viol), instrument cu coarde și cu arcuș din sec. 16-17, cu corpul care se subțiază înspre partea superioară, având spatele plat, eclise* înalte, orificii în forma literelor C sau f. Călușul* plat facilita execuția acordurilor*. Instr., în poziția verticală, era ținut între genunchii instrumentistului. Acordajul (1) era general: Re-Sol-do-mi-la-re. Instr., utilizat în muzica barocului* (J.S. Bach, G.F. Händel, G. Tartini etc.), a cedat în sec. 18 locul violoncelului*.

GAMBĂ s. (ANAT.) (pop.) vână.

GAMBĂ s. (ANAT.) (pop.) vînă.

gâmba, gâmb, vb. I (înv.) a apuca, a prinde, a găbui.