GAMBA s. f. (muz.) viola da ~ = violă ținută pe picior, din care s-au dezvoltat ulterior violoncelul și contrabasul. (< it. /viola da/ gamba)

gambă sf [At: ENC. AGR. II ap. DA ms / Pl: ~be / E: lat gamba] 1 (La oameni) Parte a membrului inferior cuprinsă între gleznă și genunchi Cf pulpă. 2 (La cai) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită.

gâmba [At: N. COSTIN, ap. LET. I,A. 60/21 / Pzi: ~besc / E: lat *gambare] (Mol; îpp) 1 vt A pune mâna pe cineva, a apuca Cf găbji, găbui, gâmbosi, îngâmba. 2 vi (Îlv) A ~ de frig A îngheța.

gâmbă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~be / E: mg gomba] (Trs; mgm) 1 Epilepsie. 2 Boală nedefinită mai îndeaproape.

❍AGÎMBA vb. tr. Trans. (VIC.) 1 A apuca, a prinde, a pune mâna pe cineva ¶ 2 🩺 pop. A-l lovi boala copiilor: agîmba-te-ar să te agîmbe! [👉 GÎMBA].

GAMBĂ, gambe, s. f. (La oameni) Partea piciorului de la genunchi pînă la gleznă; (la cai) partea membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și încheietura copitei. În măduva lombo-sacrată există două grupuri de celule nervoase sau de nuclei, care sînt în raport cu inervarea motrice a gambei și a piciorului. PARHON, O. A. I 63.

GAMBĂ s.f. Parte a piciorului de la genunchi pînă la gleznă (la oameni); regiune a membrelor posterioare cuprinsă între graset și jaret (la cai). [< it. gamba].

GAMBĂ s. f. (la om) parte a piciorului de la genunchi până la gleznă; (la cal) regiune a membrelor posterioare între graset și jaret. (< lat. gamba)

GAMBĂ ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului de la genunchi până la gleznă. 2) (la animale) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului și copită. /<lat., it. gamba

gambă f. partea piciorului dela genuchi până la nodițe (= it. gamba).

*gámbă f., pl. e (it. gamba, fr. jambe, picĭor, d. lat. pop. gamba, genunchĭu din apoĭ la animale, vgr. kampé, îndoitură). Rar. Partea picĭoruluĭ de la genunchĭ la talpă. V. gaĭbă.

gîmb, a -á v. tr. (cp. cu găbuĭesc, gîmbosesc). Est. Vechĭ. Surprind, găbuĭesc, găbjesc, zăpsesc. – Și ingîmb (Olt.) și agîmb (Trans.).

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

gambă s. f., g.-d. art. gambei; pl. gambe

GAMBĂ s. (ANAT.) (pop.) vână.

GAMBĂ s. (ANAT.) (pop.) vînă.

gîmba (-b, -at), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui găbui, care are același sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucișări cu rădăcina expresivă gîng-, cf. sgîmboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incertă. – Der. gîmboși, vb. (înv., a înșela; a zăpăci, a năuci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gîmboase, s. f. pl. (înșelăciuni, tertipuri), cuvînt pe care DAR îl glosează greșit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl. gąba „ciupercă”.

gamba (it.) 1. Expr. abrev. pentru viola da gamba*. 2. Denumirea generală a registrelor (II) orgii*, cu tuburi labiale deschise, care poartă numele instr. cu arcuș (violino, viola, violoncello, violone etc.) și imită sunetele acestora.

gâmba, gâmb, vb. I (înv.) a apuca, a prinde, a găbui.

lira da gamba v. liră (2).

viola da gamba (abrev. gamba) (cuv. it. „violă de picior”; fr. basse de viole; germ. Kneigeige, Gambe; engl. knee viol), instrument cu coarde și cu arcuș din sec. 16-17, cu corpul care se subțiază înspre partea superioară, având spatele plat, eclise* înalte, orificii în forma literelor C sau f. Călușul* plat facilita execuția acordurilor*. Instr., în poziția verticală, era ținut între genunchii instrumentistului. Acordajul (1) era general: Re-Sol-do-mi-la-re. Instr., utilizat în muzica barocului* (J.S. Bach, G.F. Händel, G. Tartini etc.), a cedat în sec. 18 locul violoncelului*.