GALATIE cf. gr. Γαλάτης (But), nume format din Galaction în contaminare cu Galatea (nimfa), cu Galata, etnic «celt» și Galatenii, cărora se adresau epistolele apostolului Pavel, acomodat cu term. -ie după cele calendaristice. 1. Galatie, 1693 (Hur; Ard 22). 2. Galata b. (17 B II 5): „Stoica al Galatei”; cf. și m-rea Galata, zisă și Galatia (16 III 92; 17 A V 40), numită după cartierul Galata din Constantinopole; Gălăt/ești, -eni ss. (17 B IV 292); -escu, D., act. 3. Galați (plural de Ia sing. *Galatu), 3 sate ard. și orașul; Galați, Gh., transcris în magh. Galáczy Gh. funcționar la 1600 în orașul ard. Bistrița (Sd I 36); cf. și etim. lui Philippide (OR II 373). Gălățescu, act. din pluralul Galați; Gălățuiul t. (17 B II 309). Cf. și sl. „negru” + suf. srb. -aț, ca în Radaț, Mladenaț (etim. Drăg 280-1).