găuni [At: LB / Pzi: ~nesc / E: găun] (Îvp) 1 vt A face o gaură într-un lemn. 2 vr A deveni scorburos.

găun, ~ă [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~ă sf / Pl: ~i, ~e / E: lat cavo, -onis] 1 sn (Înv) Parte scorburoasă, goală sau seacă a unui obiect. 2 (Înv; îe) A auzi ~ A suna a gol. 3 sf (Buc; îf ~ă) Gaură mică în pământ, cât o jumătate de cuib de pasăre. 4 sm (Ent; reg) Gărgăun. 5 sm (Ent; Trs) Bărzăun.

găună sf vz găun

GĂÚNĂ, găuni, s. f. (Reg.) Gaură (mică) în pământ. – Lat. *cavo, -onis.

gărgăun m. 1. cea mai mare viespe cu acul înțepător și veninos, sbârnâe tare când sboară (Vespa crabro); 2. fig. capriciu bizar, fantazie: are gărgăuni în cap. [Dial. găun: origină necunoscută].

găunos a. 1. găurit pe dinăuntru; 2. lipsit de miez: arbore, măr găunos. [Vechiu-rom. găun, găunos, și dial. (Măidan) caună, gaură = lat. *CAVINA (din CAVUS)].

gărgăún m. (lat. crabro, pop. *grabro, -ónis, de unde s’a făcut *grăurun apoĭ, poate infl. de gărgăriță, gărgăun). O vĭespe foarte mare cu dungĭ transversale galbene saŭ și neagră albăstruĭe strălucitoare (vespa crabro). Un fel de vĭermĭ care se fac la coarnele berbecilor și-ĭ fac să aĭbă gust de luptă. Fig. Iron. A avea gărgăunĭ (greĭerĭ, stiglețĭ) la cap, a fi cam nebun. – Și găun și bărzăun. V. bondar, grăunte.

1) găún m. (lat. *cavo, -ónis, d. cavare, a scobi. V. gaură). Trans. vest. Gărgăun (vespa crabro).

2) găún n., pl. e (lat. *cavo, -ónis, d. cavus, cav. scobit. V. gaură. Dos. Cavitate, scorbură.

GĂUNÍ vb. v. găuri, perfora, scobi, sfredeli, străpunge.

găuni vb. v. GĂURI. PERFORA. SCOBI. SFREDELI. STRĂPUNGE.

GĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun.

găun s. v. BĂRZĂUN. GĂRGĂUN.

găún, găúne, s.n. (înv.) 1. scorbură; bortă mică. 2. gărgăun, bărzăun.

găún, găuni, s.m. – 1. (înv.) Scorbură. 2. (reg.; zool.) Gărgăun, bărgăun. – Lat. *cavo, -onis (Scriban, MDA).